Trei moldoveni morţi şi unul în stare gravă la spital, în urma unui ACCIDENT DE GROAZĂ produs în Rusia. Cadavrele victimelor, aduse acasă de IGSU
Trei moldoveni au decedat, iar altul a fost internat în spital, în urma unui grav accident produs pe 28 ianuarie în regiunea Kaluga, raionul Meșciovsk, pe traseul M-3 km 234 din Rusia.
Potrivit datelor Ministerului Situații Excepționale al Federației Ruse, în urma impactului dintre două automobile, au decedat doi moldoveni, în vârstă de 37 și 28 de ani, și o femeie de 31 de ani. Conducătorul auto al autovehiculului Volkswagen Golf, în vârstă de 34 de ani, şi el cetățean al Republicii Moldova a suferit răni, fiind internat în spital.
Alte patru persoane, cetățeni străini s-au ales cu diferite traumatisme, fiind internați în spitalul raional din orașul Suhinici.
Ofițeri din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI vor pleca astăzi în Federația Rusă pentru a aduce acasă cadavrele cetățenilor moldoveni.
Totodată, angajații IGSU vor monitoriza starea conducătorului auto care a suferit răni și vor organiza transportarea acestuia în Republica Moldova pentru îngrijiri medicale ulterioare.
Mai mult, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza toate procedurile de rigoare pentru a repatria victimele, fiind în contact permanent cu autoritățile Federației Ruse.
- SFÂRŞIT CUMPLIT pentru o bătrânică din satul Doina, după ce lenjeria de pat a fost cuprinsă de flăcări
- COPIL VÂNDUT pe un BILET de AVION. Părinţii biologici şi cei adoptivi riscă pedeapsă cu închisoarea
- MOMENT TERIFIANT! Un moldovean, lovit mortal de o mașină în timp ce vorbea la telefon. A fost aruncat câțiva metri pe șosea