Trei persoane au fost condamnate la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă
Embed:
Trei persoane, învinuite de trafic de influenţă asupra angajaţilor Primăriei Capitalei şi ai întreprinderii "Apă-Canal", au fost condamnate la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 1 an. De asemenea, condamnaţii vor trebui să achite şi o amendă în mărime de 30.000 de lei.
La începutul acestui an, cei trei au extorcat de la un investitor străin 450.000 de euro. În schimb, i-au promis omului de afaceri că îi vor determina pe angajaţii Primăriei şi ai întreprinderii "Apă-Canal" să-i dea un certificat de urbanism pentru construcţia unui bloc.
Cei trei complici au vârste cuprinse între 37 şi 50 de ani.