Trei persoane au fost înjunghiate în incidentele de după meciul Lazio - AS Roma
Nebunie totală în Italia după meciul Lazio - AS Roma, scor 1-2. Bătăia dintre jucători a precedat incidentele de pe străzi dintre fanii celor două rivale. Trei oameni au fost înjunghiaţi, iar o femeie şi copiii ei au reuşit să scape la timp dintr-o maşina aflată în flăcări, notează jurnaliştii italieni de la Gazzetta dello Sport.
Înfrângerea de pe teren propriu a lui Lazio în meciul cu marea rivală AS Roma, scor 1-2, a provocat tensiuni în rândul jucătorilor şi al suporterilor. Christian Ledesma a fost eliminat în ultimul minut de joc, iar fundaşul român Radu Ştefan i-a aplicat un cap în gură lui Mexes.
Partida a început bine pentru gazde, Rocchi a reuşit să deschidă scorul în minutul 14, iar Sergio Floccari ar fi putut dubla scorul în urma unui penalty, dar portarul gazdelor a respins şutul acestuia. Ce n-a reuşit Floccari, a reuşit Vucinic în minutul 53, restabilind egalitatea. După doar nouă minute acelaşi Vucinic a marcat pentru 2-1 şi a stabilit scorul final.
AS Roma a rămas lider cu 71 de puncte, cu unul mai mult decât Inter Milano, echipa de pe doi. Echipa a devenit lider în Italia cu patru etape înainte de final.