Trei persoane inculpate în dosarul "Ciocârlia" au fost achitate
Trei persoane inculpate în dosarul "Ciocârlia" au fost achitate de Judecătoria Centru a Capitalei. Instanţa l-a declarat nevinovat pe fostul primar interimar al Capitalei Vasile Ursu. De asemenea, a fost achitat Nicolae Crăciun, şeful direcţie funciare de la Primăria Capitalei. Cea de-a treia persoană inculpată în dosar a fost Nicolae Monastîrli, fost secretar interimar al CMC.
Cei trei erau bănuiţi de neglijenţă în serviciu la înstrăinarea unui teren de pe strada Ciocârliei.
Dosarul a fost intentat după ce primarul Dorin Chirtoacă a sesizat Centrul Anticorupţie. Potrivit lui Chirtoacă, o companie care ar fi condusă de Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte al ţării, ar fi cumpărat de la Primărie patru hectare de pământ pe strada Ciocârliei, la un preţ de 10 ori mai mic decât cel de pe piaţa imobiliară.
Astfel, bugetul municipal a fost prejudiciat cu aproximativ 25 de milioane de lei, susţine Chirtoacă.