Trei producători japonezi de acumulatori, AMENDAŢI de către Comisia Europeană
Samsung a scăpat ca prin urechile acului de o amendă cifrată la mai multe zeci de milioane de euro după ce a reclamat o înțelegere de tip trust între cei patru, scrie digi24.ro.
Comisia Europeană a amendat Sony, Panasonic si Sanyo cu un total de 166 milioane euro, deoarece aceste firme împreună cu Samsung au coordonat prețurile și au făcut schimb de informații sensibile privind livrările de baterii Litiu-Ion reîncărcabile, utilizate, de exemplu, în laptop-uri și telefoane mobile, cu încălcarea normelor antitrust ale UE. Samsung SDI nu a fost amendat deoarece a dezvăluit existența înțelegerii Comisiei. Toate companiile au recunoscut implicarea lor și au fost de acord să soluționeze cauza împreună cu CE.
Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei, comisarul pentru Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenței, a spus:. "Milioane de europeni folosesc laptop-uri, telefoane mobile și scule electrice care funcționează pe baterii Litiu-Ion reîncărcabile. Decizia sancționează patru producători de baterii reîncărcabile a căror înțelegere secretă a afectat prețurile bunurilor vândute consumatorilor europeni. Transmitem un semnal important pentru companii. În cazul în care consumatorii europeni sunt afectați de o înțelegere, Comisia va investiga cazul, chiar dacă contactele anticoncurențiale au avut loc în afara Europei ", a spus comisarul cu referire la faptul că toți productării investigați sunt asiatici, iar multe discuții au avut loc în afara Europei.
Bateriile Litiu-Ion sunt cel mai frecvent tip de baterii reîncărcabile utilizate în dispozitive electronice și electrice portabile. Ancheta Comisiei a constatat că Samsung SDI, Sony, Panasonic si Sanyo au avut contacte bilaterale și multilaterale pentru a se evita concurența agresivă pe piață pentru baterii Litiu-Ion. În special, cele patru companii au fost de acord cu privire la creșterile de prețuri temporare în 2004 și 2007, în urma unei creșteri temporare a prețului de cobalt, materie primă utilizată în producția de baterii Litiu-Ion. Producătorii au avut și un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial, cum ar fi previziunile de cerere și ofertă, previziunile de preț sau intenții cu privire la anumite oferte competitive organizate de către producători de produse specifice, cum ar fi telefoane, laptop-uri sau scule electrice.
Contactele de cartel au avut loc în principal în Asia și, ocazional, în Europa. Cartelul a început în februarie 2004 și a durat până în noiembrie 2007.
La stabilirea nivelului amenzilor, Comisia a luat în considerare, în special, vânzările companiilor de baterii Litiu-Ion în Spațiul Economic European (SEE), caracterul grav al încălcării, întinderea geografică și durata acestuia. Cea mai mare amendă a fost administrată Sanyo, respectiv 97,1 milioane euro. Panasonic și Sony au fost amendate cu 38,9 milioane euro și, respectiv, 29,8 milioane euro.