Trei reprezentanţi ai unor ONG-uri ar fi furat granturi acordate de Consiliul Europei
Au pus la cale o schemă ilegală de sustragere a granturilor acordate prin programele Consiliului Europei. Trei reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au fost reţinuţi de procurori chiar în momentul în care împărţeau o tranşă de 16 mii de euro, obţinuţi prin fraudă.
Unul dintre reţinuţi este organizatorul schemei criminale şi potrivit materialelor cauzei penale, din banii obţinuţi anterior prin metode ilegale acesta şi-ar fi achiziţionat un apartament în centrul capitalei.
Pe acest caz, Procuratura Anticorupţie a declanşat o cauză penală pentru escrocherie, abuz de serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor, ONG-urile vizate ar fi prezentat unei fundaţii date eronate despre activitatea acestora, modalitatea şi temeinicia folosirii banilor, întocmeau programe privind pseudoactivităţi, care, de fapt, nu erau realizate, precum şi rapoarte false, dobândind prin înşelăciune de la donatorii europeni mijloace financiare în proporţii deosebit de mari.
Începând cu anul 2009 până în prezent, aceste persoane au cauzat donatorilor europeni un prejudiciu de aproximativ 50 000 euro.