Trei români, reţinuţi pentru că ademeneau moldovence să presteze servicii sexuale online (VIDEO)
Trei cetățeni ai României au fost reţinuţi, fiind suspectați de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, doi dintre aceștia identificau potențiale victime de pe teritoriul R. Moldova, iar organizatorul activității infracționale, le determina să practice prostituția. Reţinerea s-a desfăşurat datorită colaborării poliţiei de frontieră cu procurorii PCCOCS.
Ofițerii de investigații din cadrul Departamentului Poliției de Frontieră (DPF) au intrat în posesia unor informații precum că prin intermediul unui panou de publicații online, persoane necunoscute plasează anunțuri ce îndeamnă tinere la practicarea prostituției, contra sumei de 1.000 dolari per lună, cu un avans de 200 de dolari și cu oferirea tuturor condițiilor necesare pentru prestarea serviciilor cerute.
Astfel, în luna februarie, în temeiul unei bănuieli rezonabile de săvârșirea infracţiunii (proxenetism), organul de urmărire penală al DPF a pornit o cauză penală.
În cadrul urmăririi penale au fost întreprinse un șir de măsuri de investigații speciale, urmare fiind adunate multiple probe ce ar încrima trei cetățeni ai României, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani.
În vederea valorificării informațiilor deținute, în seara zilei de 6 martie, polițiștii de frontieră au efectuat o percheziție în apartamentul organizatorului. În rezultat, pe lângă tehnică, carduri bancare și diferite "accesorii" destinate pentru prestarea serviciilor sexuale online, s-a depistat un cuplu de tineri, cu vârste de 18 ani, ademenit în activitatea de prestare a serviciilor sexuale online.
În prezent, cele trei persoane sunt arestate pe un termen de 30 de zile.
Totodată, angajații Poliției de Frontieră continuă să întreprindă mai multe acțiuni menite să identifice și să atragă la răspundere a tuturor complicilor infracțiunii. În cazul în care se va dovedi vinovăția celor trei, conform art.220 CP al RM, riscă pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 7 ani.