Trei străzi din Capitală vor intra în reparații. Vezi care sunt acestea
Străzile 31 August 1989, Tighina și Alexandru cel Bun vor intra în reparație. Un anunț în acest sens a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, imediat după semnarea contractele de executare a lucrărilor de reparație.
Potrivit lui, efectuarea lucrărilor prevede: reconstrucția străzii cu amenajarea pistelor pentru bicicliști, locuri de parcare, modernizarea trotuarelor, iluminatul stradal, reabilitarea părții carosabile și învelișului asfaltic.
„Astăzi am semnat contractele de executare a lucrărilor de reparație a celor 3 străzi cu companiile care au câștigat în urma licitațiilor publice desfășurate. Reparația acestor străzi (31 August, Tighina și Alexandru cel Bun) face parte din cadrul pachetului II al proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane”, finanțat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții și Fondului Special de Energie Verde al BERD.”, spune Ceban.
Termenul de executare a contractelor este de 18 luni. Valoarea totală a proiectului constituie 11 800 000 euro.