Trei vameşi de la vama Costeşti, reţinuţi pentru luare de mită
Un şef de tură de serviciu din cadrul postului vamal Costeşti, şi alţi doi angajaţi ai aceluiaşi punct de trecere au fost reţinuţi pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, cei trei reţinuţi erau implicaţi în contrabanda cu ţigări, citrice şi piese de schimb. Pentru că acopereau acţiunile contrabansiştilor, vameşii primeau până la 450 de euro pentru fiecare lot. Pe numele celor trei au fost pornite cinci cauze penale.
Colaboratorii CCCEC în comun cu angajaţii Direcţiei Securitate Internă, din cadrul Serviciului Vamal, au efectuat peste 20 de percheziţii pe teritoriul punctului vamal Costeşti, la domiciliile, dar şi în maşinile şi garajele bănuiţilor. Anchetatorii susţin că, în urma verificărilor, au fost depistate mai multe probe.
Au fost efectuate verificări şi la sediul unei bănci comerciale, unde au găsit în seiful unuia dintre bănuiţi 110 mii de euro şi 14 mii de dolari.
"Unul este şef al postului vamal, altul este inspector superior şi un poliţist de frontieră", a comunicat Viorel Morari, procuror interimar Anticorupţie.
"Este un punct de trecere nu atât de popular şi tocmai din aceste considerente persoanele fizice încercau să treacă anume pe acolo, având în vedere că şi preţurile de mituire a vameşilor erau mai mici", a declarat Bogdan Zumbreanu, şeful direcţiei urmărire penală, Centrul Anticorupţie.
Dintre cele trei persoane reţinute, două au statut de bănuit. Reprezentanţii Departamentului Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal nu au dorit să comenteze cazul pentru a nu prejudicia mersul anchetei.
Potrivit Serviciului Vamal, persoanele reţinute sunt suspendate din funcţie pe perioada desfăşurării acţiunilor de urmărire penală.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, funcţionarii riscă până la 10 ani de închisoare. În prezent, sunt pe rol peste 30 de dosare penale pe cazuri de contrabandă în proporţii deosebit de mari.