Trei vameşi, trimişi în judecată. Făceau parte dintr-un grup specializat în contrabandă cu ţigări
Trei vameşi de la postul vamal "Giurgiuleşti" şi un şofer de camion vor compărea în faţa magistraţilor. Aceştia sunt acuzaţi că au organizat contrabanda cu ţigări în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor PCCOCS, cei trei angajaţi ai Serviciului Vamal, operatori ai aparatului de scanat "Rapiscan", erau membri ai unui grup infracţional, specializat în contrabanda cu ţigări. Rolul lor era să modifice rezultatele scanării mijloacelor de transport, a trecerii peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, ascunse în locuri special amenajate în semiremorcile autocamioanelor care transportau mărfuri în România.
Valoarea totală a produselor de tutungerie se estimează la 1.405.026 lei.
Inculpaţii riscă pînă la 10 ani închisoare.
Investigaţiile pe caz continuă, în scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în schema infracţională deconspirată.
- Moldovean reținut pentru contrabandă cu țigări. Ce au mai descoperit polițiștii pe malul Prutului
- Trei tentative de contrabandă cu ţigări anihilate de vameşi şi poliţiştii de frontieră
- Bărbat prins cu mașina plină cu țigări de contrabandă. Vameșii au confiscat 313 pachete de țigări la frontieră cu România.
- INVESTIGAŢIE: Fiecare a zecea țigară de contrabandă din UE intră prin România
- 120 mii de țigarete, ascunse în podeaua dublă a unui camion ce transporta ţevi metalice (VIDEO)
- Percheziții de amploare la persoane bănuite de contrabandă cu țigări