Trei zile de doliu în Komi pentru a comemora moartea minerilor
Embed:
Cei 26 de mineri daţi dispăruţi după explozia produsă la mina de cărbune "Severnaia" din nordul Rusiei au fost declaraţi morţi. Operaţiunile de salvare au fost oprite, după ce astăzi, în urma unei noi explozii, şase salvatori şi-au pierdut viaţa.
În regiunea Komi au fost anunțate trei zile de doliu, iar familiile victimelor vor primi din partea autorităţilor câte 13 mii de dolari. Persoanele care s-au ales cu răni grave vor primi câte cinci mii de dolari, iar pentru minerii care au suferit traumatisme uşoare compensaţia va fi de două mii de dolari. Accidentul de la mina de cărbune "Severnaia" s-a produs, acum două zile, la o adâncime de peste 700 de metri, iar în acel moment în mină se aflau 110 persoane.