Trei ZILE în lanţuri, fără apă şi mâncare! O bătrână de 72 de ani, maltratată de un vecin
O femeie din satul Şumna, raionul Râşcani, a stat trei zile legată cu lanţuri de pat, fără apă şi mâncare. Potrivit poliţiei, făptaşul este chiar vecinul victimei, un tânăr de 21 de ani. Acesta a furat din casa femeii peste două mii de lei, iar, ulterior, a legat-o şi a încuiat-o în casă.
Vecinii spun că au auzit ţipete, dar le-a fost frică să intre în casă:
"Trei zile la rând s-au azit strigăte la ea în casă. Ştiu că e în viaţă, dar a fost bătută şi legată.A fost poliţia şi ambulanţa şi au luat-o. E groaznic, după cele întâmplate ne este frică să străm în casă."
"Ne-am adresat rudelor, nouă ne-a fost frică să intrăm în casa ei deoarece ea este o femeie bolnavă."
Bătrâna de 72 de ani a fost internată în Secţia Reanimare a Spitalului Raional Râşcani.
"Colaboratorii de la medicina de urgenţă au adus-o în stare foarte gravă. Are plăgi care déjà se împuroiază la ambele antibraţe. Cu excoză pronunţată, cu hipobulimie", a declarat șeful secţiei reanimare de la Spitalul Raional Râşcani, Valeriu Sârghii.
Bănuitul a fost reţinut de poliţie şi îşi recunoaşte vina.
"În infracţinea dată se bănuieşte un cetaţean în vârstă de 21 de ani, locuitor al satului Şumna, anterior condamnat pentru comiterea mai multor furturi. La moment persoana este reţinută în izolatorul de detenţie provizorie, fapta şi-o recunoaşte", a declarat ofiţer de presă al Inspectoratului de poliţie din Râşcani, Dumitru Chetraru.
Pentru fapta comisă, tânărul riscă până la 10 ani de închisoare.