Trent Alexander-Arnold şi-a prelungit contractul cu FC Liverpool
FC Liverpool îşi păstrează bijuteria! Tânărul fundaş lateral Trent Alexander-Arnold şi-a prelungit contractul cu gruparea engleză până în 2025.
"Sunt onorat că mi s-a oferit şansa să îmi prelungesc contractul şi să mai joc pentru acest club. Nu am stat mult pe gânduri atunci când mi s-a oferit această oportunitate, mai ales că aici mi-am început cariera şi cred că e cea mai bună opţiune pentru mine să o continui tot aici. Deci, totul a fost bine chibzuit", a menționat Trent Alexander-Arnold.
La numai 22 de ani, Trent Alexander-Arnold a devenit unul dintre cei mai buni jucători din Premier League. El a debutat în tricoul lui Liverpool în octombrie 2016, într-un meci din Cupa Ligii Angliei împotriva lui Tottenham Hotspur.
De atunci, acesta a jucat 179 de meciuri în tricoul "cormoranilor", reușind să câștige titlul în Premier League, Liga Campionilor, Campionatul Mondial al Cluburilor și Supercupa Europei.
"Da, am reuşit multe alături de acest club. Mi-am îndeplinit multe vise, dar şi obiective pe care nu credeam că le voi putea îndeplini vreodată. Visam, aproape în fiecare zi, că va veni momentul când voi evolua pentru această echipă şi să mă aflu printre cei mai renumiţi jucători. Să am şansa să fiu antrenat de cei mai buni tehnicieni din lume. Chiar este un privilegiu pentru mine să mă aflu aici, chiar cred că sunt un norocos", a spus jucătorul FC Liverpool.
Alexander-Arnold a jucat şi 13 meciuri la prima reprezentativă a Angliei, însă a ratat Campionatul European din această vară din cauza unei accidentări.