Trenul cu copii, blocat 8 ore în câmp, a rămas apoi și fără frâne într-o pădure. După alte 3 ore a pornit din nou
Sute de persoane, printre care zeci de copii care au plecat aseară din Mangalia, județul Constanța, nu au ajuns nici acum la destinație, după mai bine de 24 de ore. După ce aseară a rămas blocat în apropiere de Gara de Nord, „trenul groazei” s-a blocat din nou, de data aceasta în Valea Albă. Locomotiva trimisă pentru a ajuta s-a stricat și ea iar garnitura s-a pus în mișcare abia după trei ore, cu ajutorul unei a treia locomotive, informează digi24.ro.
Trenul s-a oprit într-o pădure din cauza unei defecțiuni la frâne. După ce locomotiva trimisă s-a stricat și ea, a fost nevoie de o a treia pentru ca trenul să se pună în mișcare.
Mama unuia dintre copiii care se află în tren a vorbit la Antena 3 despre ceea ce s-a întâmplat.
Copiii ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn și o sticlă de apă.
„Trenul IR 1991 Mangalia – Timișoara Nord a fost oprit în stația Valea Albă din cauza defectării locomotivei. Trenul a fost pus în mișcare, cu o nouă locomotivă, în jurul orei 19:05. Facem mențiunea că în stația Roșiori călătorii au primit apa și croissant, în stația Valea Alba pe perioada staționării au primit apa, iar în stația Turnul Severin vor primi apa si croissant. Siguranța și securitatea călătorilor nu a fost afectată”, a transmis CFR.
Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.