"Trenul Durerii", în memoria victimelor deportărilor staliniste, sfinţit de un sobor de preoţi
Sute de oameni au asistat astăzi la ceremonia oficială de inaugurare a monumentului în memoria victimelor deportărilor staliniste. Printre cei veniţi la evenimentul din scuarul Gării din Capitală au fost rude ale celor exilaţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, politicieni şi oameni de cultură. După dezvelire, monumentul a fost sfinţit de un sobor de preoţi.
Lucrarea sculptorului Iurie Platon, denumită "Trenul Durerii", a fost instalată în scuarul Gării, acolo de unde, în urmă cu 70 de ani, sute de basarabeni au fost duşi în Siberia.
"Foarte mari emoţii până la lacrimi. Când ne-au luat, eu aveam opt anişori. Toată copilăria am petrecut-o acolo. Am venit să ne aducem aminte. Acolo mi-a rămas frăţiorul înmormântat", a spus o femeie.
"Parcă m-am născut a doua oară. De mult aşteptăm acest monument", a adăugat o altă doamnă.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că acest monument este un proiect de suflet. "Am un sentiment al misiunii îndeplinite. Pot să nu mai ocup nicio funcţie publică în Republica Moldova sau în altă parte, considerând că cel mai important al primăriei şi al meu personal este aici în faţa dumneavoastră", a declarat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă.
Sculptura în bronz, de 12 metri înălţime, care cântăreşte 15 tone, reprezintă o coloană de oameni, care se transformă treptat în părţi componente ale unei locomotive. Costul lucrării se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei.