TRICOLORII AVANSEAZĂ ÎN TOP. Echipa noastră naţională este pe locul 170 în topul FIFA
Echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova a urcat o treaptă în clasamentul neoficial al FIFA şi se află în prezent pe locul 170.
În această lună "tricolorii" au învins Andorra la Chişinău cu 1-0 şi au pierdut cu 0-2 partida de la Elbasan cu Albania, ambele meciuri contând pentru preliminariile EURO-2020.
Dintre adversarele reprezentativei ţării noastre în campania preliminară, cea mai bine clasată este campioana mondială în exerciţiu Franţa, pe treapta a doua. Islanda e pe locul 35, Turcia - pe 37, Albania - pe 66, iar Andorra - pe 139.
Lider al topului Federației Internaționale de Fotbal rămâne echipa națională a Belgiei. România a coborât două trepte şi este pe locul 27.
Cele mai mari salturi în clasament au fost reuşite de reprezentativele Ungaria, Armenia şi Malaeziei, toate acestea urcând câte 9 trepte.
Configurația următorului clasament va fi dată publicităţii în luna iulie.
- 15 cluburi italiene se opun reformei Ligii Campionilor
- S-AU PLIMBAT PRIN TIRANA. Tricolorii au făcut o scurtă promenadă prin oraş
- Naţionala de fotbal a Moldovei a pierdut meciul cu Albania din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020
- Fotbal: Vicecampioana mondială Croaţia, învinsă pe teren propriu de Tunisia