Chiar dacă sunt nevoiți să stea acasă din cauza epidemiei de coronavirus, fotbaliștii echipei naționale a Republicii Moldova nu renunță la antrenamente. Jucătorii se pregătesc individual și efectuează diferite exerciții fizice pentru a se menține intr-o formă fizică cât mai bună.
În această lună "tricolorii" ar fi trebuit să dispute două meciuri amicale internaționale - în compania echipelor reprezentative ale Andorrei și Federației Ruse -, însă, recent, acestea au fost contramandate.