Triplu ATENTAT în Libia: Cel puțin 25 de persoane au fost omorâte
Cel puțin 25 de persoane au fost ucise și alte 30 au fost rănite într-un triplu atentat comis vineri în orașul Al-Qoba, situat la circa 30 de kilometri de Derna, fief al jihadiștilor în Libia, scrie agerpres.ro.
Bilanțul a fost confirmat de surse din cadrul echipelor de salvare. Potrivit acestora, cele mai multe victime s-au înregistrat la benzinărie, unde zeci de vehicule stăteau la rând pentru a se alimenta, în contextul penuriei de carburant din acest oraș controlat de forțele loiale generalului controversat Khalifa Haftar și parlamentului recunoscut de comunitatea internațională.
Aceleași surse au indicat că președintele parlamentului, cu sediul la Tobruk, mai la est, nu se afla în locuință în momentul atacului.
Atacurile din estul Libiei intervin la câteva zile după raidurile aeriene lansate de Egipt împotriva pozițiilor Statului Islamic la Derna, ca represalii la anunțul decapitării a 21 de creștini egipteni de către gruparea jihadistă.
În ultimele luni, Statul Islamic și-a intensificat atacurile în Libia, profitând de situația politică incertă din această țară. De la înlăturarea de la putere a lui Muammar Ghaddafi, în 2011, Libia se află într-o stare de haos, țara fiind la discreția milițiilor rivale pe care autoritățile centrale nu reușesc să le dezarmeze. În prezent, Libia are două guverne, unul recunoscut la nivel internațional și care s-a refugiat la Tobruk și altul pro-islamist, în capitala Tripoli.