Trist, dar adevărat! Mii de bătrâni din Moldova aşteaptă moartea pentru a scăpa de sărăcie
Îşi cheltuiesc o bună parte din pensia mizeră pe medicamente şi aşteaptă smeriţi moartea ca pe izbăvire. Este soarta miilor de bătrâni din Moldova, rămaşi să-şi trăiască ultimele zile în sărăcie, uitaţi de rude şi comunitate.
"Mănânc pâine cu poamă, bine că am. Dar când le voi termina ce să fac? Am venit să vând pentru a face bani să achit lumina, dacă nu o voi plăti, vine şi mi-o taie. E greu de trăit. Suntem bătrâni. De câte ori mă rog să mor, dar moartea nu vine", a spus o bătrânică.
Astăzi, Moldova, alături de alte ţări ale lumii, marchează Ziua Mondială a Persoanelor în Etate. Potrivit Biroului de Statistică, la începutul anului curent în Moldova erau peste 500 de mii de persoane cu o vârstă de peste 60 de ani, dintre care 60 la sută - femei.
Ziua Mondială a Persoanelor în Etate a fost instituită în 1990, printr-o hotărîre a Adunării Generale a ONU.