Trist, dar adevărat! Situaţia dificilă în care s-au pomenit preșcolarii din satul Duruitoarea Veche
Pentru 20 de preșcolari din satul Duruitoarea Veche, raionul Râşcani, drumul spre grădiniță este unul anevoios. Autoritățile locale nu dispun de un autobuz pe timp de vară pentru a-i duce la instituția din satul vecin. Până acum, aceștia erau transportați cu cel pentru elevi. În aceste condiții, micuții merg patru kilometri pe jos sau renunță la acest efort și stau acasă.
Mariana Soroceanu are doi copii de trei şi cinci ani. Ea nu are maşină pentru a-i duce pe micuți la grădiniţă: "Îi luăm cu noi prin păpuşoi. Vor mâncare, vor apă, vor să se joace, vor acasă."
Unii părinţi spun că au renunţat la locul de muncă pentru a sta cu micuţii acasă. Alţii îşi trezesc odraslele la şase dimineaţa pentru a prinde microbuzul de linie.
Cei mai mulţi însă sunt nevoiţi să-şi lase copiii în grija rudelor şi a vecinilor:
"Stă la prietena mea. Are deja două zile. Seara o iau acasă și dimineaţa o trezesc și o duc la prietena mea. La momentul dat, transportului este cea mai mare problemă. Pentru noi este foarte greu".
"O ţin acasă. Am mai dat-o la grăniţă anul acesta. Mai rugam un cumătru să o ia acasă, că eu nu aveam cu ce. Pe jos nu merge că are patru ani, iar eu nu pot să duc copilul trei kilometri".
"Dacă el nu o să plece la grădiniţă şi nu o să înveţe ce viitor vom avea noi? Acasă mama nu mai are timp pentru a se ocupa cu copilul".
Autorităţile din sat spun că s-au adresat conducerii raionului pentru a soluționa problema.
"Este un autobuz special, care trebuie să fie echipat corespunzător pentru transportul copiilor. Ar fi vorba de 200, 300 de mii. Pe viitor, posibil dacă vor fi acumulări la buget, în primul rând vom face acest lucru", a precizat primarul orașului Costeşti, Râșcani, Nelu Glasu.
La rândul său, conducerea raionului spune că Primăria este cea responsabilă de transportarea preșcolarilor.