"Trofeul Democraţiei" la Râșcani: Consolidăm aripa tânără a partidului, care este forța mișcătoare a PDM
La Râșcani a fost dat startul unei noi ediții a taberei de vară "Trofeul Democraţiei". La evenimentul, care se va desfăşura timp de două zile, participă tineri din patru raioane ale ţării. În prima zi, aceştia au participat la diverse probe sportive, dar şi la dezbateri politice.
Cea de-a patra ediţie a "Trofeului Democraţiei", organizată de tinerii PDM, este organizată lângă satul Șaptebani, pe teritoriul unei tabere.
Evenimentul a adunat peste o sută de tineri:
"Trofeul Democrațieii este o oportunitate pentru tinerii noștri. Combinăm utilul cu plăcutul, sportul și instruirea. Ne bucurăm pentru că nu toți pot să aibă parte de instruiri pe domeniu politic", a menţionat
"În agenda zile de azi sunt activitațile sportive, avem un traning cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele în domeniul tehnologiilor informaționale".
"Consolidăm aripa tânără a partidului, care este și forța mișcătoare a Partidului Democrat și ne dorim ca acest răstimp să fie cât mai priductiv pentru partid, dar și pentru noi, tinerii de la acest eveniment".
Organizatorii susţin că prin intermediul acestui eveniment vor să promoveze un mod sănătos de viaţă, dar şi formarea spiritului de echipă şi de cooperare în rândul tinerilor.
"Este important ca noi să pregătim o generație nouă, de aceea eu cred că asta este un obiectiv care trebuie să-l atingă idiologia Patidului Democrat, să creștem o generație puternică, sănătoasă, o generație care cu timpul să preia puterea", a declarat Iurie Urzică, preşedintele Organizaţiei PDM Râşcani.
La "Trofeul Democraţiei" participă tineri din cadrul organizaţiilor teritoriale de tineret ale PDM din raioanele Râșcani, Glodeni, Fălești şi Sângerei.
- #NoBrexit! Tinerii democraţi au îndemnat poporul britanic să voteze PENTRU rămânerea în UE (FOTOREPORT)
- Mai mulţi tineri luptă pentru "Trofeul Democraţiei". Lupu: E o şcoală pentru viitorii politicieni
- Tinerii Democrați din Moldova au semnat acord de colaborare cu Tinerii Social Democrați din România