Troleibuzele care circulă prin Capitală, cu defecţiuni tehnice. Ce a descoperit poliţia în urma controlului
Cauciucuri uzate, defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare sau la cel de frânare, dar şi parbrizuri deteriorate. Toate aceste nereguli au fost depistate, în această dimineaţă, de către Poliţia Rutieră în cadrul operaţiunii "Autobuz". Mai multe troleibuze din Parcul numărul 1 din Capitală au fost verificate în scopul responsabilizării şoferilor antrenaţi în transportul de pasageri.
Deşi unii şoferi au avut mici bătăi de cap, ei spun că este bine ca transportul public să fie verificat, deoarece astfel sunt mai siguri când pornesc la drum:
"Este foarte bine. Fiindcă te duci cu inima deschisă. Te-a verificat poliţia, maşina ştii că e în regulă şi fără frică, fără nimic."
"Este foarte bine că este aşa control, să mai vedem în ce stare sunt troleibusurile. Primul ajutor medical îl avem, numai nimeni să nu se îmbolnăvească, să nu cadă jos în salon. 03.10
Administraţia parcului afirmă că toate defecţiunile vor fi înlăturate. "E bine poate că noi zi de zi poate, undeva, ceva şi nu observăm, dar Poliţia Rutieră cu ochi proaspeţi mai vede unele neajunsuri şi noi încercăm să le lichidăm. Suntem în aşteptarea anvelopelor, am primit în jur la 60 de anvelope. Ne străduim, totuşi, ca troleibuzele să iasă la linie corespunzător cerinţelor tehnice", a spus Alexandra Vasilev, Directorul Parcului de troleibuze numărul 1.
Potrivit poliţiei, au fost depistate mai multe defecţiuni tehnice, iar şoferii acestor troleibuze s-au ales cu procese verbale. "S-au depistat unele încălcări ca defecţiuni tehnice în sistemul de iluminare, defecţiuni tehnice în sistemul de frână, defecţiuni tehnice parbrizuri deteriorate, cauciucuri uzate. În cazul troleibuzelor date se întocmesc procese verbale şoferilor, se întorc înapoi în parc până la înlăturarea neajunsurilor", a punctat Lilian Disculţu, inspector superior auto de stat, maior.
Operaţiunea "Autobuz" va fi desfăşurată până pe 23 noiembrie 2012.