Trotuarele din preajma Spitalului de Urgență din Chişinău, transformate abuziv în parcări
Trotuarele din preajma Spitalului de Urgență din Chişinău zilnic sunt transformate în parcări de şoferii iresponsabili.
Pacienţii în cârje, mamele cu cărucioare şi pietonii de rând sunt obligaţi să circule pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate de automobilele parcate una lângă alta.
Pietonii nu pot trece nici printre mașini, nici pe lângă gard. În această situație, ei se văd nevoiți să iasă pe carosabil.
"Este incomod, mai ales mie cu piciorul bolnav."
Membrii Mișcării civice "StopHam" au ieşit din nou în stradă şi i-au îndemnat pe șoferi să respecte regulile de circulaţie şi drepturile pietonilor.
Șoferii îşi justifică acţiunile şi spun că nu au unde parca sau că staţionează pentru scurt timp.
"Când am ajuns aici, pe teritoriul spitalului erau mai multe locuri de parcare libere și, în general, este permisă intrarea. Este o parcare și mai sus, când am trecut erau 10 locuri libere. Toți urmează instinctul de turmă. Dacă cineva parchează într-un loc nepermis, imediat vin mai mulți", a spus liderul Mișcării "StopHam", Iurie Sacalî.
Amenda pentru parcare ilegală ajunge până la 500 de lei. De la începutul anului, 3.700 de şoferi s-au ales cu astfel de sancţiuni.
- Dosarul parcărilor cu plată: Igor Gamreţki şi-a recunoscut parţial vina şi colaborează cu ancheta
- Barcelona ia măsuri pentru a reduce numărul turiștilor. A fost adoptat un plan pentru reducerea turismului până în 2020
- Ocupă spaţiul destinat unei parcări pentru 30 de maşini. Acesta E CEL MAI RAPID computer din lume