Trump a prezentat o vastă reformă fiscală, descrisă ca "una dintre cele mai importante" din istoria SUA
Casa Albă a prezentat miercuri o vastă reformă fiscală, descrisă ca "una dintre cele mai importante" din istoria Statelor Unite, pentru gospodării și companii, reducând în special cota de impozitare de la 35% la 15% pentru cele din urmă, scrie AFP, potrivit Agerpres.ro.
Reforma va reduce de la șapte la trei tranșele de impozitare pentru familii, cu un nivel maxim de 35% și va permite companiilor să își repatrieze lichiditățile deținute în străinătate plătind o singură dată impozit pentru această operațiune.
Această reformă, cea mai ambițioasă din 1986 potrivit inițiatorilor săi, va introduce, de asemenea, o bază de impozitare "teritorială" pentru firmele americane, au precizat într-o conferință de presă la Casa Albă secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, și consilierul prezidențial pentru probleme economice, Gary Cohn.
Propunerea trebuie supusă Congresului pentru aprobare și riscă să suporte modificări ținând cont de diviziunile dintre republicani, partidul lui Donald Trump, și opoziția democrată, dar și din rândul republicanilor având în vedere posibilele consecințe asupra deficitului bugetar.
Steve Mnuchin a repetat miercuri că această reformă "se va finanța singură" ținând cont de efectele sale benefice asupra creșterii care, în schimb, va majora încasările fiscale.
Impozitul aplicat companiilor care vor decide să își repatrieze miliarde de dolari deținute în prezent în străinătate nu a fost încă stabilit și face obiectul discuțiilor cu Congresul, a precizat Steve Mnuchin.
- Mii de copii au participat la cursa cu ouă de la Casa Albă. Melania Trump le-a citit poveşti
- Donald şi Melania Trump, sub lupa presei! Prima doamnă l-a înghiontit pe liderul de la Casa Albă (VIDEO)
- Donald Trump se va întâlni cu Recep Erdogan înaintea summitului NATO
- Erdogan anunță că se va întâlni cu Trump la Washington pe 16-17 mai
- Congresul SUA a fost convocat de urgenţă la Casa Albă de către Donald Trump
- SUA: Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord