Trump sau Biden? Cine câștigă prezidențialele din SUA. Primele rezultate parțiale
(UPDATE) Echipa de campanie a lui Donald Trump cere renumărarea voturilor în Wisconsin, unde rezultatele finale dar neanunțate oficial arată un avans de peste 20 000 de voturi în favoarea lui Joe Biden.
„Au fost raportate nereguli în mai multe zone din Wisconsin, ceea ce ridică serioase îndoieli asupra validității rezultatelor”, a anunțat șeful de campanie al lui Donald Trump, Bill Stepien.
Acesta a precizat că Donald Trump susține demersul. Nu există nicio dovadă de fraudare a alegerilor în statul Wisconsin, iar administratorul comisiei electorale din acest stat.
UPDATE: Joe Biden a devenit candidatul care a primit cele mai multe voturi din istoria alegerilor americane, în condițiile în care mai sunt încă câteva milioane de buletine de vot care trebuie numărate.
Biden a obținut până în acest moment 69 759 833 dintre voturi, depășind numărul obținut de Obama în 2008. Obama deținea precedentul record. Numărul de voturi primit de Biden, numărat până la această oră, depășește cu 3,9 milioane voturile primite de Hillary Clinton în 2016, când ea a câștigat votul popular dar a pierdut colegiile electorale.
Donald Trump a obținut și el un număr uriaș de voturi - 67 160 663 - mai mult decât a primit în 2016, plasându-se pe locul al treilea în istoria alegerilor.
UPDATE: Joe Biden a câștigat alegerile în statul Maine, obținând 3 voturi electorale.
UPDATE: Șeful Comisiei electorale din Wisconsin a anunțat la NBC că s-a încheiat numărătoarea în acest stat și a fost câștigată de Joe Biden, cu un avans de 20 697 de voturi față de Donald Trump. Wisconsin are 10 voturi electorale, ceea ce îi aduce lui Biden un total de 248.
UPDATE: Avansul lui Joe Biden în statul Michigan crește din nou după ce mai multe voturi au fost numărate. Candidatul democrat are acum un avantaj de aproximativ 34.000 de voturi sau 0,7%. în acest stat crucial. Mai sunt peste 100 000 de voturi de numărat.
Stafful de campanie al democraților au făcut o conferință de presă în care au anunțat că au „drum clar spre victorie”
UPDATE: Autoritățile electorale din Pennsylvania au anunțat, într-o conferință de presă, că mai sunt de numărat peste 1 milion de voturi. Statul acesta este unul dintre cele cruciale pentru câștigarea alegerilor pentru Casa Albă, furnizând 20 de voturi electorale. Deocamdată, Donald Trump conduce, cu 54% din voturi, față de 48,8% cât are Joe Biden.
UPDATE: Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în Michigan, un stat cheie pentru ambele campanii și conduce la o diferență de 0,1%, însă un număr important de voturi din zonele urbane ale statului urmează să fie numărate în următoarele ore.
(UPDATE 13:01) Potrivit estimărilor NYT, după numărarea a 86% dintre voturi, Biden are 49,3%, iar Trump 48,7%.
(UPDATE 12:16) Scorul actual este 198 la 181 în favoarea democraților în Camera Reprezentanților (majoritatea este de 218) - anunță New York Times, citează hotnews.ro.
(UPDATE 11:31) Potrivit principalelor estimări de voturi pentru Colegiul Electoral (centralizare Reuters): ABC este singura care îl consideră pe Trump în frunte – 209 la 200. În rest, Biden este creditat cu mai multe voturi: CBS - 202 la 200, NBC – 220 la 209, Fox – 238 la 213, CNN- 224 la 213, Edison – 220 la 213 și AP - 238 la 213.
(UPDATE 09:10) Trump într-o declarație la Casa Albă: Ne pregătim pentru o sărbătoare foarte mare. Vreau să mulțumesc poporului american pentru sprijinul minunat.
(UPDATE 08:10) Potrivit Fox News, estimările de la acest moment sunt de 238 de voturi la 213 în favoarea lui Biden și 215 la 171 potrivit CNN.
(UPDATE 08:00) Biden în fața suporterilor săi: Păstrați-vă încrederea. Vom câștiga. Sunt aici să vă spun că suntem pe cale să câștigăm aceste alegeri.
Mesajul lui Trump pe Twitter: Avem un avans mare, dar ei încearcă să fure alegerile. În niciun caz nu-i vom lăsa. Voturile nu pot fi date după ce alegerile s-au încheiat!
(UPDATE 07:35) Fox News prezintă un scor de 227 pentru Biden și 204 pentru Trump. Biden ar fi câștigat Arizona, iar Trump Florida.
(07:30) Alegerile prezidențiale din SUA se apropie de final, secțiile de votare s-au închis după cel mai tensionat scrutin din istoria recentă a americanilor.
Potrivit estimărilor Fox News, scorul la acest moment este de 227 la 204 în favoarea lui Biden. Estimarea CNN de acum este de 205 la 132. Astfel, Joe Biden a câștigat până în acest moment 205 de voturi electorale din cele minimum 270 necesare. Donald Trump are 132 de voturi electorale.
- Trump, dat câștigător în Indiana, Kentucky, Tennessee, Virginia de Vest, Arkansas, Oklahoma, Alabama, Mississippi, Missouri, Nebraska, Louisiana, Wyoming, Dakota du Nord și Sud, Utah, Kansas, Idaho, Ohio, Texax, Montana.
- Biden, dat câștigător în Massachusetts, DC, Maryland, Vermont, Delaware, Maine, Virginia, Connecticut, Maryland, New Jersey, Rhode Island, Illinois, New York, Colorado, New Hampshire, Hawaii, Arizona, Minnesota.
Un oficial din Michigan spune că rezultatele finale neoficiale în cursa pentru președinția SUA ar putea să nu fie disponibile înainte de miercuri seara, potrivit Reuters, citează hotnews.ro.
Ca să ajungă la Casa Albă, Donald Trump pentru un nou mandat de președinte, sau Joe Biden pentru un prim mandat de președinte, trebuie să obțină 270 de voturi electorale, votul popular nefiind luat în calcul.
Specialiștii estimează o prezență totală la vot de peste 160 de milioane de alegători, dintre care 100 de milioane la vot anticipat și prin corespondență.