Trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez, adus la Muzeul Revoluţiei din Caracas. Sute de mii de oameni au escortat sicriul
Venezuela şi-a luat rămas bun de la preşedintele Hugo Chavez, răpus de cancer acum zece zile. Trupul neînsufleţit al lui El Comandante şi-a ocupat locul de veci la Muzeul Revoluţiei. Sute de mii de oameni au escortat sicriul fostului lider pe străzile capitalei Caracas, în ultima călătorie a lui Chavez.
Doliul naţional din Venezuela a culminat astăzi cu ultima procesiune funerară. Trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez a fost mutat de la Academia Militară la Muzeul Revoluţiei.
Locul de veci al preşedintelui venezuealean este situat într-o zonă în care fosul membru al trupelor de comando şi-a lansat cariera politică cu o lovitură de stat eşuată în 1992.
Sicriul în care se odihneşte Chavez, îmbrăcat în costumul verde oliv şi cu beretă roşie, a fost escortat de sute de mii de persoane pe o distanţă de aproape 20 de kilometri. Îndureraţi, oamenii au adus un ultim omagiu pentru liderul lor.
"Vom avea grijă de patria ta şi vom apăra moştenirea ta. Nu vei pleca niciodată, flacăra ta este în mâinile noastre pentru totdeauna, dragul meu Hugo Chavez", a declarat Maria Gabriela Chavez, fiica lui Hugo Chavez.
Preşedintele interimar, Nicolas Maduro, a sugerat că fostul lider ar putea fi înmormântat la Panteonul Naţional din Caracas, alături de eroul Simon Bolivar, pe care Chavez l-a admirat.
Înainte de aceasta, Congresul va trebui să modifice, însă, Constituţia, conform căreia nimeni nu poate fi îngropat în locul respectiv, decât după cel puţin 25 de ani din ziua morţii.
Hugo Chavez a murit pe 5 martie, după ce a luptat cu cancerul timp de doi ani.