ŢSKA Moscova a pierdut meciul de acasă cu Maccabi Tel Aviv
Embed:
Echipa de baschet ŢSKA Moscova a călcat din nou strâmb în Euroligă. Formaţia rusă a pierdut clar meciul de acasă cu Maccabi Tel Aviv.
Jocul a fost unul echilibrat, iar după trei sferturi gruparea din Israel avea două puncte avans pe tabela de marcaj. Finalul de meci a fost, însă, în totalitate, la discreția oaspeților, care au acumulat 29 de puncte în al patrulea sfert și s-au impus cu 93-76.
Este a 5-a înfrângere a echipei moscovite în cele 18 etape din ediţia actuală a Euroligii.
Într-o formă fabuloasă se află echipa de baschet a Barcelonei. Formaţia catalană a obţinut a 5-a victorie la rând. Discipolii lui Svetislav Pesic au dispus de Panathinaikos Atena cu 79-68.
Barcelona se află pe locul 6 în clasament.