Tu ce mănânci la serviciu? Obiceiurile alimentare au un impact major asupra sănătății
Obiceiurile alimentare au un impact major asupra sănătății, iar alegerile tale greșite te pot transforma într-un om fără energie, cu o stare de oboseală continuă și cu diverse boli apărute. Obezitatea, diabetul zaharat sau bolile de inimă sunt doar câteva dintre riscurile la care te supui dacă nu acorzi atenție felului în care te alimentezi, scrie libertateapentrufemei.ro.
Poți să mănânci pachețelul pregătit de acasă
Este important să ai o dietă sănătoasă și o variantă foarte bună constă în pachețelul de mâncare pregătit de acasă, care să conțină masa de prânz (mâncarea gătită te ajută să combați eficient oboseala, este sănătoasă, energizantă, dar și mai ieftină decât cea cumpărată) și câteva gustări nutritive, precum fructe, nuci sau alune.
Rețete simple la care adaugi condimente sănătoase
Încearcă rețete simple de pui cu ciuperci sau pește cu legume, surse foarte bune de nutrienți și de energie. Grătarele se prepară repede, iar legumele la grătar nu durează mai mult de 15 minute până sunt gata. Indiferent dacă alegi o mâncare pe bază de carne sau de legume, adaugă o linguriță de condimente combinate cu legume uscate, care se găsesc și ambalate în comerț, pentru extra savoare și o bogăție de arome naturale. Aceste produse conțin gusturi naturale și legume din abundență, fără potențiatori de gust, arome artificiale sau agenți de colorare.
Gustări rapide și naturale
Pune la pachet și fructe sau legume, pentru atunci când îți este poftă de o gustare rapidă și delicioasă. Acestea conțin antioxidanți, fibre, enzime, vitamine și minerale, eliberând energia într-un mod mult mai lent decât gustările de tip fast food, care nu ajută corpul cu nimic. Dacă mănânci fructe și legume îți menții mult mai bine sănătatea, iar antioxidanții pe care le conțin sunt benefici pentru creier, încetinind procesul de îmbătrânire.
Reține!
Alege pâinea integrală, pentru o rezervă stabilă de glucoză cu un indice scăzut. Cu cât glucoza și insulina sunt mai bine reglate, cu atât capacitatea de funcționare a creierului este mai bună.
Ideal ar fi să bei doar apă plată și o cană sau două de ceai ca alternativă pentru sucuri energizante.
Dacă nu îți place să bei neîndulcit, alege mierea sau zahărul brun în defavoarea îndulcitorilor artificiali de tipul zaharinei.
Nu sări peste pauza de masă, chiar dacă ai multe de rezolvat. Alege un loc liniștit, unde poți savura în voie bunătățile pregătite de acasă și condimentate. O gustare sănătoasă îți va da energie și mai multă putere de muncă.