Tu faci asta? 6 trucuri ca parfumul tău să reziste pe tot parcursul zilei
Dacă ai pielea grasă, atunci ai mare noroc, pentru că parfumul va rezista mai mult în această condiție. Dacă nu, atunci asigură-te că pielea este bine hidratată, altfel este posibil să ai parte de surpriza neplăcută ca după câteva ore să nu se mai simtă nimic.
În niciun caz parfumul nu trebuie aplicat pe haine, pentru o eficiență maximă. Zonele ideale ale corpului unde trebuie să te parfumezi sunt încheieturile mâinilor, după ureche, la baza gâtului, în spatele genunchilor și la încheietura cotului.
Ce trebuie să nu faci după ce ai aplicat parfumul
Una dintre marile greșeli pe care multe femei le fac, iar tu ar trebui să o eviți, este frecarea încheieturilor după ce parfumul a fost aplicat. Acest obicei nu face decât să elibereze moleculele parfumului, irosind o mare parte din el.
Cum trebuie depozitat parfumul
Modul în care parfumul este depozitat poate afecta calitatea acestuia și rezistența după ce a fost aplicat. Astfel, evită să îl ții în baie, unde e foarte multă umezeală și, de multe ori, foarte cald. Alege în schimb să ții sticluța de parfum într-un loc întunecat și răcoros. În niciun caz nu trebuie să stea într-un loc unde este bătut de soare.
Aplică parfumul pe peria de păr
Parfumarea părului este un obicei la care multe femei apelează, dar majoritatea o fac complet greșit. Nu mai aplica parfumul direct pe păr, pentru că acest obicei te-ar putea lăsa cu fire uscate. Mai simplu și eficient este să aplici parfum pe peria de păr înainte să o folosești. În acest fel vei reuși să aduci prospețime părului tău, fără să-l afectezi, iar parfumul va rezista mai mult timp.
Unul dintre cele mai bune moduri în care te poți prelungi efectul unui parfum este folosirea acestuia imediat după ce ai ieșit din duș. Acest lucru se datorează faptului că în acel moment toți porii tăi sunt deschiși. În plus, vei evita situația neplăcută în care riști să îți pătezi bijuteriile atunci când aplici accidental parfum peste ele, scrie zumi.md