Tudor Deliu reclamă presiuni din partea guvernării asupra candidaţilor PLDM la alegerile locale
Embed:
Preşedintele PLDM, Tudor Deliu, reclamă presiuni din partea guvernării asupra candidaţilor liberal democraţi la alegerile locale. Potrivit lui Deliu, aceştia sunt ameninţaţi că nu vor primi bani de la Guvern dacă nu-şi schimbă partidul. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru portalul tribuna.md.
"Unii reprezentanți care se află la guvernare merg prin teritoriu și încearcă să racoleze candidații noștri, menționând că dacă nu vor candida din partea lor nu vor putea accesa finanțe publice de la Guvern", a declarat Tudor Deliu, preşedinte PLDM.
Potrivit liderului PLDM, prin această metodă, guvernarea încearcă să-şi menţină puterea, însă el consideră că tactica aleasă este una greşită.
"Guvernarea, pentru a menține influența asupra autorităților locale, încearcă să le dea câte o bucățică de la bugetul de stat, dar acest lucru este o mare greșeală. Este o greșeală foarte mare, nu trebuie să existe imixtiunea autorităților centrale în activitatea autorităților locale", a spus Tudor Deliu, preşedinte PLDM.
Solicitat să ofere un comentariu la acest subiect, consilierul principal de stat al premierului, Cristina Bujor, ne-a spus că va reveni ulterior cu o reacţie. Nu este pentru prima dată când liberal democratul Tudor Deliu reclamă presiuni din partea guvernării. Anterior, Deliu declara că mai mulţi primari PLDM ar fi presaţi şi ameninţaţi cu dosare penale, dacă nu aderă la Partidul Acţiune şi Solidaritate sau la Partidul "Platforma Demnitate şi Adevăr". Acuzaţiile au fost respinse de Maia Sandu şi Andrei Năstase, liderii celor două formaţiuni.