Tudor Ulianovschi participă la Reuniunea de nivel înalt a Adunării Generale ONU privind construcţia păcii durabile
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, participă, în perioada 23 – 27 aprilie curent, la New York, la Reuniunea de nivel înalt a Adunării Generale ONU privind construcţia păcii durabile, precum și Forumul Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) privind finanţarea pentru dezvoltare.
În cadrul sesiunii de deschidere a Reuniunii de nivel înalt a Adunării Generale ONU, Ministrul Tudor Ulianovschi va rosti o alocațiune în care va expune poziția Republicii Moldova privind construcția păcii durabile, iar în calitatea sa de preşedinte al Consiliului UNCTAD pentru Comerţ şi Dezvoltare, va prezenta raportul lucrărilor grupului interguvernamental de experţi privind finanţarea pentru dezvoltare al UNCTAD.
Segmentul de nivel înalt al Forumului ECOSOC (FFD) reprezintă unul dintre cele mai mari evenimente diplomatice globale în domeniul cooperării pentru dezvoltare, iar conform mandatului, rezultatele deliberărilor interguvernamentale în cadrul FFD vor fi prezentate drept recomandări Înaltului Forum Politic pentru implementarea Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă. De asemenea, FFD va găzdui o reuniune de nivel înalt a Consiliului ECOSOC cu instituţiile Bretton Woods – Organizaţia Mondială a Comerţului, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), etc.
Agenda de lucru a Ministrului Ulianovschi la New York va include şi întrevederi bilaterale cu omologii din alte state, Secretarul general adjunct al ONU, Preşedintele Adunării Generale ONU, Preşedintele ECOSOC şi alţi oficiali ONU.
- Uniunea Europeană şi Canada vor organiza în septembrie o reuniune a miniştrilor de externe femei
- Tudor Ulianovschi: Finanțarea pentru Dezvoltare este o premisă indispensabilă pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel internațional și național
- Chiril Gaburici: Soluțiile trebuie discutate în comun. Scopul nostru este să creăm un mediu confortabil pentru business