Turcia: Ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine
Ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine, dar şi deflagraţii cu victime. Toate au urmat după ce au fost anunţate rezultatele oficiale ale scrutinului parlamentar de duminică.
Alegerile parlamentare din Turcia, care au avut loc duminică nu s-au desfăşurat fără incidente. Într-o provincie din sud-estul ţării o bombă a explodat, iar între etnicii kurzi şi poliţie au fost înregistrate ciocniri violente.
În provincia Sârnak din sud-estul Turciei, o bombă a explodat, iar 11 persoane care sărbătoreau victoria unui candidat kurd la alegerile parlamentare de duminică, au fost rănite. 6 dintre acestea au avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale, iar alte câteva zeci de persoane au fost arestate. Incidentul a avut loc duminică seara după ce a fost anunţat oficial că "Partidul pentru Pace şi Democraţie", favorabil kurzilor, a obţinut 35 de locuri în Legislativ.
Până acum, nicio organizaţie nu a revendicat atacul din oraşul Sârnak. În acelaşi timp, "Partidul Justiţiei şi Dezvoltării" condus de premierul turc, Recep Tayyip Erdogan a câştigat alegerile legislative generale din Turcia. Astfel, această formaţiune politică rămâne la putere pentru al treilea mandat consecutiv.
Potrivit presei locale, partidul lui Erdogan a obţinut 49,9 la sută din sufragii, ceea ce înseamnă 326 din cele 550 de mandate în Parlament. Deoarece fracţiunea nu a reuşit să ia două treimi din voturi, Erdogan nu va putea adopta o nouă Constituţie, mai liberală, fără a consulta opoziţia. Principala formaţiune de opoziţie, "Partidul Popular Republican" a obţinut 26 la sută din voturi, în timp ce "Acţiunea Naţionalistă" a acumulat 13 la sută din sufragii.