Turcia a aprobat vaccinul său contra COVID-19. Turkovac va fi administrat de săptămâna viitoare
foto:twitter.com
canal tv
Vaccinul contra COVID-19 dezvoltat în Turcia, Turkovac, a primit autorizația de utilizare de urgență din partea autorităților turce și va putea fi utilizat începând cu sfârșitul săptămânii viitoare. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, citat de Reuters.
Turcia a început să dezvolte Turkovac în acest an, dar data de lansare a vaccinului a fost afectată de mai multe amânări. Președintele Tayyip Erdogan a declarat cățara sa va face vaccinul disponibil la nivel global.
Turcia a administrat deja peste 125 de milioane de doze de vaccinuri cu ajutorul serurilor dezvoltate de Sinovac din China și de Pfizer/BioNTech, peste 51 de milioane de persoane primind două doze. De asemenea, a început să administreze doze booster, potrivit hotnews.
Bilanțurile zilnice ale Turciei au oscilat în jurul a 20.000 de cazuri, în timp ce numărul zilnic de morți rămâne aproape de 200.