Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră, cel mai probabil gaze naturale
Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră, cel mai probabil gaze naturale, au declarat, miercuri, pentru Bloomberg, două surse apropiate Guvernului turc, scrie b1.ro.
Pentru moment, nu este clar care este mărimea şi adâncimea la care au fost descoperite resursele energetice în Marea Neagră, precum şi dacă este fezabilă extracţia acestor resurse.
Potrivit primelor informații, se pare că cei doi oficiali au făcut aceste mărturisiri după ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a promis că, vineri, va anunţa „veşti bune” care vor marca debutul unei noi ere pentru ţară. În același timp, Erdogan a promis că va continua lucrările de explorare energetică din apele disputate ale Mediteranei.
Erdogan a promis, de asemenea, că explorarea de energie în apele mediteraneene va continua, în ciuda contestațiilor lansate de Uniunea Europeană.
După controversatul anunț făcut de Erodgan, lira sterlină a crescut în raport cu dolarul, cu 1,2%. La fel și acțiunile listate la Bursă ale Turkiye Petrol Rafinerileri AS și ale producătorului petrochimic Petkim Petrokimya Holding AS au crescut cu 8,1%, respectiv 9,9%.
„Nu cred că este surprinzător faptul că exploatarea va da rezultate. În funcție de dimensiunea descoperirii (de partea Turciei – n.red), mă aștept ca cel puțin o parte din TurkStream să devină inactivă. De ce-ar mai vrea Turcia să continue să importe gaz din Rusia?”, a comentat Christoph Merkel, directorul de consultanță al Merkel Energy.
„Bulgaria, Ucraina, Grecia ar putea fi printre țările foarte interesate să cumpere acel gaz, dacă Turcia decide să îl exporte”, a mai spus acesta.
Cu toate că nu există o informație oficială în acest sens și nici detalii despre dimensiunea forării, jurnaliștii de la publicația anterior citată transmit că turcii au început exploatarea încă de acum câteva luni, în zona Tuna 1, care se află în zona perimetrului românesc Neptun Deep din Marea Neagră, unde în urmă cu 8 ani consortiul ExxonMobil – OMV Petrom descoperea zăcăminte importante de gaze.
În urmă cu o lună, ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, a anunţat că nava turcească de foraj Fatih a început forajele exploratorii în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră.
„Vom căuta în fiecare metru pătrat din apele noastre teritoriale pentru independenţa energetică a Turciei. Dacă există ceva, cu siguranţă vom găsi”, a scris Donmez într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter în data de 20 iulie.
Perimetrul Tuna-1 este amplasat la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei. Atât România cât şi Bulgaria produc de mai mulţi ani petrol şi gaze naturale la perimetrele din Marea Neagră.
Descoperirea turcească vine pe fondul disputelor teritoriale cu Grecia și Cipru în estul Mediteranei, unde Turcia caută activ petrol și gaz, în ciuda contestațiilor celor două state.