Turcia a permis plecarea navei rusești care ar transporta cereale din Ucraina. Ambasadorul turc, convocat la Kiev
Cargoul rusesc Zhibek Zholy, despre care Kievul afirmă că transportă cereale ucrainene furate de Rusia, a reintrat în apele teritoriale ruseşti după ce a părăsit coasta Turciei, unde fusese imobilizat începând de vineri, iar ambasadorul turc la Kiev va fi convocat la MAE ucrainean pentru clarificări.
Ancorată vineri în portul turc Karasu de la Marea Neagră, nava rusească a reintrat miercuri în larg şi a emis ultimul semnal la circa 20 de kilometri de coasta turcă, conform website-ului Marine Traffic. Potrivit unui responsabil turc, cargoul rusesc „a intrat în apele teritoriale ruse, dar fără a se apropia de un port” pentru moment.
Conform agenţiei turce de presă DHA, cargoul şi-a închis transponderul, emiţătorul prin care este localizat. Autorităţile ucrainene au deplâns decizia Turciei de a lăsa nava să plece, potrivit Digi24.
„Regretăm că nava rusă Zhibek Zholy, încărcată cu cereale ucrainene furate, a fost autorizată să părăsească postul turc Karasu, în pofida dovezilor (...) prezentate autorităţilor turce”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko.
„Ambasadorul Turciei la Kiev va fi invitat (la MAE ucrainean) pentru a clarifica această situaţie inacceptabilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Un membru al echipajului cargoului Zhibek Zholy, citat de agenţia rusă TASS sub acoperirea anonimatului, a declarat că încărcătura navei va fi transferată pe un alt cargou.
Potrivit Kievului, la bordul navei care a plecat joia trecută din portul ucrainean Berdiansk, aflat sub ocupaţie rusă, sunt circa 7.000 de tone de cereale furate de trupele ruse în cursul invaziei asupra Ucrainei.