Turcia avertizează Rusia: Cum ar reacționa dacă un avion de-al ei ar fi doborât de ruși în spațiul aerian sirian
Doborârea unui avion turc în spațiul aerian sirian de către bateriile antiaeriene rusești va fi considerată drept un act de agresiune de către Ankara. Declarația a fost făcută de președintele Recep Erdogan în cadrul unui interviu pentru CNN.
"Ar fi o agresiune la adresa suveranităţii noastre și avem dreptul să ne protejăm", a spus președintele turc Recep Erdogan.
Rusia a amplasat joi, în Siria, rachete antiaeriene S-400, la 30 de km de Turcia, pentru a-şi proteja avioanele ce desfăşoară misiuni în această ţară. Decizia a fost luată după ce marţi, un avion de bombardament Su-24 a fost doborât de aviaţia turcă.
După acest incident, tensiunile dintre Rusia şi Turcia au început să se adâncească. Președintele de la Ankara a spus că ţara sa nu va prezenta scuze Moscovei pentru doborârea avionului.
În opinia lui Recep Erdogan, autoritățile ruse sunt cele care ar trebui să prezinte scuze pentru încălcarea spațiului aerian al Turciei.