Turcia după cutremur: Mii de sinistraţi întâmpină iarna în corturi
Viaţa a mii de oameni s-a schimbat radical după cutremurul de 7,2 pe Richter, care s-a produs, duminică, în Turcia. Rămaşi fără case, supravieţuitorii seismului sunt nevoiţi să îndure frigul, foamea şi setea. Corturile şi păturile oferite de autorităţi nu sunt suficiente, iar mulţi sunt nevoiţi să doarmă în aer liber. Nici vremea nu pare să ţină cu sinistraţii. Meteorologii anunţă, că în următoarele zile, va ninge.
În oraşul Ercis, mii de sinistraţi adunaţi la centrul de distribuire a ajutoarelor au declarat că sunt supăraţi pe autorităţi. Oameni au strigat în faţa poliţiştilor, că modalitatea de împărţire a păturilor şi corturilor nu este bună.
În regiunea în care s-a produs cutremurul domneşte o stare de haos, iar ajutoarele sunt distribuite după bunul plac al celor care le împart.
Comunitatea internaţională a reacţionat, după ce conducerea de la Ankara a lansat un apel privind acordarea de ajutor. Ucraina şi Israelul au trimis deja mai multe avioane cargo încărcate cu bunuri materiale şi adăposturi temporare. Crucea Roşie din Turcia a anunţat că, 17 camioane cu ajutoare destinate victimelor cutremurului au fost jefuite zilele trecute. Potrivit oficialilor din oraşul Van, supravieţuitorii, furioşi că nu au primit ajutoare, au atacat un convoi de camione care transporta mâncare şi pături.
Echipele de salvare continuă să caute supravieţuitori sub dărâmături, dar şansele ca cineva să mai fie găsit în viaţă scad odată cu trecerea timpului.
Cutremurul de 7,2 pe Richter, produs duminică în Turcia, la graniţa cu Iranul, a dus la moartea a peste 500 de oameni, rănirea a aproape 1700 şi avarierea a peste 5.000 de clădiri şi case.
Externe