Turcia, la un pas să cumpere sisteme de apărare antiaeriană din Rusia
Turcia este la un pas de încheierea unui acord cu Rusia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană S-400. Oficialii de la Ankara sunt convinși că reprezentanții NATO vor înțelege decizia lor scrie digi24.ro.
"Turcia are, cu siguranță, nevoie de un sistem de apărare antiaeriană și a dat startul unui program intern pentru dezvoltarea unui sistem care să fie produs la noi în țară. Este însă nevoie de timp pentru ca programul să avanseze, așa că suntem în negocieri cu mai multe țări pentru a răspunde nevoii urgente de achiziție a unui sistem de apărare, iar Rusia pare cel mai potrivit furnizor", a declarat ministrul turc al Apărării, Fikri Ișik.
Turcia a demarat o procedură de achiziție a unor sisteme de rachete antiaeriene încă din 2013, când anunțase că s-a înțeles cu China, dar, la presiunea NATO, a renunțat la afacere.
Acum, oficialii turci spun că vor achiziționa rachetele antieriene din Rusia, dar nu le vor integra în sistemul NATO, la fel cum a procedat și Grecia cu mai vechile S-300 amplasate pe insula Creta.
Fikri Ișik este convins că NATO nu se va împotrivi acordului cu Moscova. "Cred că ei (oficialii NATO, n.r.) vor înțelege decizia Turciei. Și alte state membre NATO folosesc sisteme achiziționate din afara NATO" a subliniat Fikri Ișik.
S-400 este un sistem de apărare antiaeriană și antirachetă ultramodern, cu o rază de 400 kilometri. Rusia a mai desfășurat sisteme S-400 în Crimeea, anul trecut, și la baza sa aeriană de la Hmeimim, din Siria.
- SUA au testat două rachete balistice în apropiere de California
- Alianța Nord-Atlantică a înființat o unitate specială pentru Marea Neagră
- NATO îşi consolidează prezența militară navală în Marea Neagră
- SUA vor trimite încă 1.000 de soldați în Polonia pentru a întări flancul estic al NATO
- Declaraţie RĂZBOINICĂ. Rachetele Rusiei vor depăși orice sistem antirachetă american
- Rusia ar putea provoca soldaţii NATO care îşi vor îndepli serviciul militar în Estonia