Turcia nu renunţă la misiunea militară din Afrin, deşi riscă să se ciocnească cu forţele americane şi cele siriene
Guvernul Turciei a anunţat, joi, că nu renunţă la operaţiunea militară din provincia siriană Afrin pentru înlăturarea militanţilor grupării kurde Unităţile Populare de Protecţie (YPG), deşi riscă o confruntare cu forţele americane şi cele ale guvernului sirian, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.ro.
Vicepremierul turc Bekir Bozdag a îndemnat Statele Unite să oprească aprovizionarea cu armament a insurgenţilor kurzi din gruparea YPG.
"Cei care susţin această organizaţie teroristă vor deveni o ţintă în această luptă. Statele Unite trebuie să-şi revizuiască implicarea cu militari şi alte elemente pentru susţinerea teroriştilor pe teren, astfel încât să evite confruntarea cu Turcia", a spus Bozdag.
În replică, Pentagonul a transmis că urmăreşte cu atenţia situaţia armamentului livrat în Siria şi că va SUA vor continua dialogul cu Turcia.
"Urmărim cu atenţie armele care le sunt furnizate, asigurându-ne, în măsura în care este posibil, că nu vor ajunge pe mâini greşite şi continuăm discuţiile cu turcii cu privire la această problemă. Activitatea Turciei în Afrin nu este de ajutor şi mută atenţia de la lupta împotriva Stat Islamic", a spus generalul Kenneth McKenzie.
Tot joi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a transmis că Turcia nu va ataca forţele guvernamentale din Siria dacă nu va exista o agresiune prealabilă.
"La un moment dat, ne-au doborât un avion, iar noi am răspuns. În prezent, ei nu ne atacă, aşa că nu avem niciun motiv să-i percepem ca pe o ţintă. Guvernul nostru ştie că obiectivul YPG este divizarea Siriei. Iar noi, atât guvernul, cât şi opoziţia, vrem să respectăm integritatea teritorială a Siriei. Sunt încrezător că guvernul sirian nu va coopera cu teroriştii YPG", a spus şeful diplomaţiei de la Ankara.
La 19 ianuarie, armata turcă a declanşat operaţiunea "Ramura de măslin", lansând atacuri aeriene şi terestre în provincia siriană Afrin. Obiectivul este înlăturarea militanţilor grupării insurgente kurde Unităţile Populare de Protecţie (YPG), consideraţi aliaţi ai mişcării insurgente separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Externe