Turcia şi-a mobilizat unităţile de blindate la graniţa cu Siria
Pe fondul tensiunilor în creştere privind criza siriană şi al planurilor unor state occidentale de a efectua o operaţiune militară împotriva regimului de la Damasc, Turcia a început să-şi întărească frontiera cu Siria. Astfel, după cum au relatat televiziunile locale, unităţi suplimentare de blindate au fost mobilizate în provinciile Kilis, Gaziantep şi Hatay, informează Agerpres, citat de Rtv.net.
Potrivit sursei, la Hatay a ajuns joi un convoi militar de 20 de vehicule, inclusiv tancuri, vehicule blindate uşoare, lansatoare mobile de rachete. În zona de frontieră au fost, de asemenea, trimise cantităţi de muniţie şi unităţi militare au fost redislocate.
În provincia Şanliurfa, care are cea mai lungă graniţă cu Siria, au fost desfăşurate trei spitale de campanie.
Ministerul turc al Apărării nu a făcut deocamdată comentarii cu privire la transferul de trupe, care, după cum remarcă unii observatori, este realizat în cadrul măsurilor generale de îmbunătăţire a securităţii în zonele de frontieră cu Siria.
Aceste măsuri sunt, în special, legate de temerile Turciei cu privire la evoluţia situaţiei din Siria şi posibilitatea unei agresiuni din partea Damascului.
Ministrul adjunct de externe sirian, Faisal Al-Miqdad, a avertizat că, "în cazul în care Israelul, Iordania şi Turcia vor lua parte la operaţiunea militară a SUA împotriva Siriei, Damascul va aplica atacuri asupra acestor ţări ca represalii".
Ameninţarea nu a trecut neobservată la Ankara, unde premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat că ţara sa este pregătită pentru o asemenea evoluţie, dar nu ştie cât de pregătită este Siria pentru aceasta, după cum scrie agenţia menţionată de presă.