Turcia şi Africa de Sud şi-au rechemat ambasadorii din Israel, după ce militari israelieni au ucis 59 de plaestinieni
Turcia şi Africa de Sud şi-au rechemat ambasadorii din Israel, după ce militari israelieni au ucis 59 de plaestinieni şi au rănit alţi 2.400 - dintre care 1.350 prin împuşcare - la bariera de securitate dintre Israel şi Fâşia Gaza, luni, în confruntări cu manifestanţi contra inaugurării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, relatează le Monde, care precizează că a fost "cea mai sângeroasă zi a conflictului dintre Israel şi conducerea palestiniană, scrie rtv.net.
Conducerea palestiniană a denunţat un "masacru", iar premierul israelian a justificat recursul la forţă prin dreptul Israelului de a-şi apăra frontierele de acţiuni "teroriste" ale mişcării Hamas, aflată la guvernare în Fâşia Gaza şi cu care Israelul a purtat trei războaie.
Aceste evenimente au provocat o puternică îngrijorare a comunităţii internaţionale. Consiliul de Securitate al ONU urmează să se întrunească marţi după-amiaza la iniţiativa Kuwaitului.
Reacţiile cele mai dure au fost ale Ankarei şi Pretoriei. "Victimele participau la manifestaţii paşnice împotriva inaugurării Ambasadei Statelor Unite la ierusalim, (iar violenţele) constituie o provocare", a apreciat Pretoria într-un comunicat în care condamnă "agresiunea violentă a forţlor armate israeliene".
"Din cauza caracterului grav şi orb al ultimului atac israelian, Guvernul sud-african a decis să o recheme pe ambsadoarea Sisa Ngombane de îndată", se arată în comunicat, scrie news.ro.
Turcia şi-a chemat la consultări şi ambasadorul în Statele Unite, iar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Israelul de faptul că seamănă "terorismul de stat".
"Ceea ce a făcut Israelul este un genocid. Condamn această dramă umanitară, acest genocid, indiferent de unde vine, din Israel sau din America", le-a spus Erdogan unor studenţi turci la Londra, într-un discurs transmis în direct de televiziune.
În opinia preşedintelui turc, americanii, transferându-şi ambasada la Ierusalim, s-au discreditat în calitate de mediatori în conflictul israeliano-palestinian. Ministerul turc de Externe a apreciat că mutarea ambasadei americane încurajează "masacrele comise de forţele de securitate israeliene". Iar premierul turc Binali Yildirim a apreciat că Statele Unite şi Israelul sunt partenrii unei "crime împotriva umanităţii".
Organizaţiile nonguvernamentale Amnesty International (AI) şi Human Rights Watch (HRW) au denunţat la rândul lor un recurs nejustificat la tiruri cu gloanţe reale. AI a denunţat o "încălcare abjectă" a drepturilor omului şi "crime de război", potrivit news.ro.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a "condamnat violenţele forţelor armate israeliene contra manifestanţilor" palestinieni în Fâşia Gaza, luni seara, într-o convorbire la telefon cu omologul său palestinian Mahmoud Abbas şi regele Iordaniei Abdallah al II-lea.
Şeful statului francez a reafirmat totodată "dezaprobarea Franţei faţă de decizia americană de a deschide o ambasadă la Ierusalim" şi a subliniat că statutul oraşului "va putea să fie stabilit numai între părţi, într-un cadru negociat, sub egida comunităţii internaţionale".
Secretarul general al ONU Antonio Guterres s-a declarat "deosebit de îngrijorat", iar Uniunea Europeană (UE) a cerut "tuturor părţilor să acţioneze cu cea mai mare reţinere pentru a evita pierderi de vieţi umane suplimentare".
La Moscova, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că se teme că iniţiativa americană ar putea să intensifice tensiunile în regiune.
Liga Arabă a anunţat anterior că va organiza o reuniune de urgenţă miercuri, pentru a discuta despre transferul Ambasadei Statelor Unite şi "mijloace de a face faţă deciziei ilegale a Statelor Unite".
Iranul a catalogat ziua de luni drept o "zii a ruşinii". "Regimul israelian masacrează cu sânge rece nenumăraţi palestinieni care manifestează în cea mai mare închisoare sub cerul liber din lume", a denunţat şeful diplomaţiei iraniene Javad Zarif pe Twitter.
"În paralel (preşedintele american Donald) Trump sărbătoreşte transferul ambasadei americane ilegale, iar colaboratorii săi arabi gesticulează cu scopul să deturneze atenţia. O zi de mare ruşine”, a adăugat el. Decizia lui Donald Trump de a abandona acest acord istoric încheiat în 2015 între Iran şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Regatul Unit, Rusia, Statele Unite plus Germania) constituie un "dispreţ total faţă de dreptul internaţional şi Charta Naţiunilor Unite", a scris şeful diplomaţiei iraniene în această scrisoare.
Externe
- FOTO. Cum arată Inna, după ce scena din Istanbul pe care cânta s-a prăbuşit
- Erdogan acuză Israelul de "terorism de stat" şi "genocid", după uciderea a peste 50 de palestinieni în Fâşia Gaza
- MOTIVUL HALUCINANT pentru care o femeie din Iaşi şi-a ucis cu sânge rece soţul
- Turcia îşi cheamă acasă diplomaţii din Israel şi Statele Unite ale Americii