Turcoaicele au împânzit reţelele sociale cu zâmbete. De ce reacţionează aşa
"Epidemie" de selfie-uri în Turcia. Femeile au invadat reţelele sociale cu selfie în care se arată zâmbind.
Multe tinere turcoaice au decis să răspundă astfel la remarca unui oficial turc care a spus că femeile nu trebuie să râdă în public. Vicepremierul de la Ankara, Bulent Arinc, a ţinut un discurs la tema "corupţiei morale" din Turcia, menţionând: "Castitatea este atât de importantă. O femeie nu trebuie să râdă în public".
"Este o declaraţie extrem de dezgustătoare şi conservatoare", a declarat scriitoarea turcă, Ece Temelkuran, care are aproape un milion de persoane care o urmăresc pe Twitter. Aceasta a fost printre primele care şi-a postat un selfie cu zâmbet în public şi a încurajat şi alte femei să procedeze la fel.
"O, Doamne! Ar fi bine să fie o glumă", a postat pe Twitter Fatih Portakal, un prezentator tv care se bucură de faimă în Turcia. "Dacă femeile nu au voie să râdă în public, atunci bărbaţilor să nu li se dea voie să plângă în public", l-a înţepat vedeta pe Arinc care are reputaţia de a "scăpa o lacrimă" atunci când ascultă discursurile prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan.
BBC scrie că s-au găsit şi avocaţi pentru Arinc. Un bărbat a postat pe Twitter că "vicepremierul nu a făcut altceva decât să susţină valorile morale care fac parte din cultura turcă".
Declaraţia lui Arinc a fost luată imediat în furci de oponenţii săi politici. La 10 august în Turcia va avea loc primul tur al alegerilor prezidenţiale.