TURISM BALNEAR PENTRU TINERI. Numărul tinerilor care aleg sanatoriile a crescut cu 40%
Turismul balnear este popular nu doar în rândul vârstnicilor. Potrivit agenţiilor din domeniu, în ultimii doi ani, numărul tinerilor care aleg să petreacă o vacanţă pentru a-şi întări sănătatea a crescut cu 40 la sută.
"M-am întors ca nou, o persoană revigorată. Problemele practic au dispărut", a spus turistul ANDREI TUDOSAN.
Andrei Tudosan, în vârstă de 29 de ani, a ales un sejur la Slănic Moldova, în România, pentru că are probleme respiratorii. După zece zile de băi termale, inhalaţii şi masaj a revenit acasă revigorat.
"Am făcut câteva cure de băi anume pentru respirație, plus la asta foarte mult mi-au plăcut apele minerale care sunt acolo, sunt foarte multe izvoare şi respectiv pentru sănătate au fost foarte bune", a spus a spus turistul ANDREI TUDOSAN.
"În ultimii ani, datele arată că, în domeniul turismului balnear, s-a schimbat categoria de vârstă. Dacă înainte era de la 50 de ani, acum începe de la 30 ani", a spus Iulia Nitaeva, manager agenţie de turism.
Cei care nu vor să facă drum lung, pot merge la un sanatoriu în ţară, cum ar fi cele din Cahul, Călăraşi, Vadul lui Vodă şi Dubăsari. O vacanţă de acest fel costă de la 4700 de lei în sus. În ce priveşte turismul extern, una dintre cele mai populare staţiuni balneare în rândul tinerilor este Karlovy Vary din Cehia.
Preţurile pentru un sejur care include zbor, cazare, trei mese pe zi şi 18 proceduri începe de la 500 de euro. Populare sunt şi izvoarele din Rogaška Slatina, în Slovenia. Aici, o vacanţă de 7 zile costă de la 400 de euro.
Cei care vor să se încadreze într-un buget mai redus pot opta pentru staţiunile de peste Prut.
"Preţurile pornesc de la 195 euro, ceea ce cuprinde 7 nopţi cazare, transport tur-retur, asigurare medicală şi câte două proceduri pe zi. Procedurile sunt în dependenţă de ceea ce prescrie medicul, dacă mergi la Slănic Moldova, acolo achiţi adiţional 30 de roni pentru consultaţie", a spus Artiom Neaga, administrator agenţie de turism.
Pentru cei care îşi doresc un răsfăţ de lux sunt recomandate staţiunile balneare din Italia, ca cele de la lacul Garda. Preţurile pentru un sejur aici pornesc de la 800 de euro.
- Publika Report: Cum să dai rezultat la serviciu şi să lucrezi cu randament maxim după două săptămâni de vacanţă
- Povestea IMPRESIONANTĂ a doi angajaţi ai Poliției de Frontieră care și-au unit destinele îmbrăcați în uniforma de serviciu
- După nouă zile libere în două săptămâni, bugetarii spun că revenirea la muncă e dificilă
- PEISAJE SPECTACULOASE! 12 plaje absolut incredibile din toată lumea pe care te simți ca-n Paradis (FOTO)