Turiştii din Germania au ales ca turul european să includă şi Republica Moldova
Mijloc de transport, hotel şi bucătărie, toate la un loc. Este o formă de turism, mai puţin practicat la noi, însă foarte popular în Germania. De 2 ani, aproape 100 de turişti din această ţară aleg ca turul european să includă şi Republica Moldova. Costul unei călătorii cu serviciile de transport, cazare şi masă costă 100 de euro pe zi şi de fiecare dată, în Moldova staţionează cel mai mult.
Rotelul reprezintă un autobuz care dispune de 26 de capsule speciale de dormit şi o bucătărie extensibilă dotată cu tot echipamentul necesar. Ghidul acestui tur european este pentru a doua oară în Moldova, a învăţat deja limba, iar numărul turiştilor creşte de la an la an.
"Anul trecut trebuia să fim de două ori, dar interesaul a fost foarte mare şi am făcut trei excursii şi anul ăsta, din cauza interesului, trebuia să fie 3 ture şi sunt patru.Când vin în Moldova, mă odihnesc. Spun că sunt acasă şi serviciile şi oamenii care sunt aici mă fac să mă simt foarte bine", spune Hilda Shiffer, ghid.
Şoferii acestui hotel pe roţi sunt minuţios selectaţi. Asta pentru că ei sunt şi cei care se ocupă de gătit.
Cei 24 de turişti au vizitat beciurile de la Cricova, mănăstirea de la Căpriana şi spun că vor mai reveni în Moldova. Turul european cu Rotelul durează 18 zile, preţul acestuia fiind de 1800 de euro.