Turneul de tenis va începe pe 24 iulie. Cine sunt cei care vor lupta pentru medalia olimpică la Tokyo
Totul este gata de Olimpiadă! Jucătorii de tenis care vor participa la turneul olimpic de la Tokyo și-au aflat adversarii după tragerea la sorți.
La masculin, Novak Djokovic, marele favorit la câștigarea medaliei de aur, va juca în turul întâi cu bolivianul Hugo Dellien. Daniil Medvedev, cap de serie numărul 2, îl va întâlni în primul tur la Tokyo pe Alexander Bublik din Kazahstan. Campionul olimpic en-titre, Andy Murray, se va confrunta cu Felix Auger-Aliassime,
La feminin, Naomi Osaka, favorita gazdelor, care nu a mai jucat de la Roland Garros, va evolua în turul inaugural contra chinezoaicei Zheng Saisai.
Proaspăt încoronată campioană la Wimbledon, australianca Ashleigh Barty, debutantă la Jocurile Olimpice, va începe aventura la Tokyo cu meciul împotriva spaniolei Sara Sorribes Tormo.
Cehoaica Petra Kvitova, medaliată cu bronz la Olimpiada din 2016, va juca cu Jasmine Paolini din Italia.
Turneul de tenis va începe pe 24 iulie, iar meciurile se vor disputa la complexul Ariake Tennis Park.