Turnul Eiffel a fost închis pentru a doua zi, din cauza unei greve a angajaţilor
Turiştii care au vrut să admire Parisul din turnul Eiffel au rămas dezamăgiţi şi astăzi. Angajaţii protestează pentru a doua zi consecutiv şi nu vor să cedeze în faţa îndemnului autorităţilor de a înceta protestul.
Cei 300 de lucrători îşi exprimă astfel nemulţumirea faţă de salariile mici, condiţiile de muncă şi politica de distribuire a profitului. Negocierile dintre reprezentanţii protestatarilor şi direcţia companiei care administrează Turnul Eiffel continuă şi astăzi.
Deocamdată, nu se ştie cât timp turnul Eiffel va fi inaccesibil pentru vizitatori. Faimoasa construcţie din capitala Franţei este deschisă pe tot parcursul anului şi este vizitată de până la 30 de mii de persoane pe zi. În 2011, 7,1 milioane de vizitatori au urcat pe Turnul Eiffel, unul dintre cele mai vizitate monumente din lume.