Turnul Eiffel este plin de rugină și are nevoie urgentă de reparații
Când a fost ridicat, în 1889, turnul Eiffel urma să reziste 20 de ani, înainte să fie dezmembrat. 133 de ani mai târziu, turnul este încă în picioare, nu atât datorită proiectării, ci mentenanței, scrie The Guardian. Cu toate acestea, o serie de note confidențale care au ajuns la revista franceză Marianne sugerează că monumentul este în stare proastă și plin de rugină.
Turnul are nevoie de reparații capitale, arată informațile, însă urmează să primească un tratament pur cosmetic pentru Jocurile Olimpice din 2024 care vor avea loc la Paris.
"Dacă Gustave Eiffel ar vizita turnul ar avea un infarct", a declarat pentru revista Marianne un manager al administratorului turnului Eiffel, sub condiția anonimității, potrivit Digi24.
Turnul Eiffel va fi supus unui proces de revopsire de 70 de milioane de euro înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, aceasta urmând să fie a 20-a oară când este vopsit. O treime din suprafața turnului urma să fie sablată și revopsită cu două staturi de vopsea, însă întârzierile provocate de pandemia de COVID-19 înseamnă că doar 5% din structură va primit acest tratament.
Experții consultați de revista Marianne au declarat că lucrările sunt pur cosmetice și că rezultatul final va fi "lamentabil".
Compania care administrează turnul Eiffel, Sete, deținută în proporție de 99% de primărie, este reticentă să închidă monumentul pe o perioadă lungă de timp din cauza veniturilor pe care le-ar pierde.
Turnul Eiffel este vizitat de aproximativ 6 milioane de oameni pe an, fiind unul dintre cele mai faimoase monumente din Franța. Când a fost închis din cauza pandemiei, în 2020, Sete a pierdut venituri de 60 de milioane de euro.