TURUL II AL ALEGERILOR LOCALE: Cum s-a votat în satul în care un candidat la Primărie a fost BĂTUT CRUNT
Alegerile au decurs fără incidente în satul Racovăț, raionul Soroca. Acum câteva zile, candidatul pentru funcția de primar din partea PLDM din această localitate a fost bătut crunt de către trei indivizi. Poliţia a identificat trei suspecţi, iar doi dintre ei sunt cercetaţi în stare de arest la domiciliu. Iar alegătorii din satul Ulmu, raionul Ialoveni, care, acum două săptămâni, au boicotat alegerile, au ieșit astăzi la votare.
De dimineață, de cum s-au deschis cele două secții de votare din Ulmu, oamenii au început să vină la vot. Printre ei, în mare parte sunt persoanele care la scrutinul din 14 iunie au boicotat alegerile.
"Față de data trecută mult mai mulți vin, este plăcut, este și o altă atmosferă. S-au clarificat între concurenții electorali și de acuma au decis să vină la votare să decidem pe cine lumea o să aleagă", a spus președintele Biroului Electoral Ulmu, Liuba Plămădeală.
Oamenii spun că cel care va deveni primar va trebui să depună eforturi pentru a le asigura oamenilor un trai mai bun.
În data de 14 iunie, alegătorii din Ulmu au boicotat alegerile, supărați că un concurent electoral a fost exclus din cursă. Ca urmare, alegerile au fost invalidate. De data aceasta, pentru fotoliul de primar au concurat trei candidați.
Și în satul Racovăţ din raionul Soroca, alegerile au decurs fără incidente. Ordinea publică în localitate a fost asigurată de opt poliţişti, adică, de patru ori mai mulţi decât în alte localităţi din raion.
"Lumea s-a calmat puțin şi este altfel. Alegerile decurg normal, nu am avut de dimineaţă până la moment nici un incident", a declarat președintele secţiei de vot din satul Racovăţ, Anatol Zabulica.
Oamenii din Racovăţ regretă cele întâmplate acum câteva zile şi speră că, după alegeri, vor dispărea toate neînţelegerile.
La secţia deschisă în satul Racovăţ au fost aşteptaţi la votare peste 2800 de oameni.