TVR nu va reporni producţia de automobile sport
Marca britanică TVR nu va reporni producţia. Proprietarul rus, Nikolai Smolensky a renunţat la ideea de a produce din nou maşini sport. În schimb vrea să construiască turbine eoline marca TVR. Era faimoasă pentru maşinile sport produce, automobile pure, fără compromisuri, dar care mereu aveau probleme de fiabilitate, scrie automarket.ro.
Firma a dat faliment acum câţiva ani de zile, dar proprietarul rus Nikolai Smolensky a vrut mereu să repornească producţia. Anul trecut în toamnă, TVR avea un nou site şi anunţa că va reporni producţia în curând. Din păcate, nu a fost aşa. Smolenski a anunţat că renunţă la ideea de a mai produce vreodată maşini deoarece costurile sunt prea mari.
Rusul şi-a mutat între timp baza de operaţiuni în Austria la Viena şi vrea să păstreze numele TVR, dar într-o altă industrie. El mizează pe producţia de turbine eoliene portabile. Este posibil ca aceste turbine să poarte marca TVR. Smolensky a cumpărat marca TVR în 2004 pentru 15 milioane de lire sterline. În 2006, producţia de automobile a fost oprită. După oprirea producţiei, TVR a constuit trei prototipuri pe care dorea să le reintroducă în producţia de serie, a aflat publicaţia britanică Autocar.
Aceste modele au fost un Tuscan mk2 decapotabil cu motor de Corvette LS3 de 400 CP, o Cerbera cu motor BMW twin-turbo V8 diesel şi un GT350 animat de un motor electric. Toate au mers bine, dar costurile pentru producţia de serie erau prea mari. "Ar fi trebuit să vindem aceste modele cu preţuri între 100.000 şi 200.000 lire sterline, ceea ce era prea mult", a declarat Smolensky jurnaliştilor de la Autocar. Smolensky mai spune că a fost foarte aproape de a ajunge la un acord de colaborare cu Caterham pentru producţia modelelor TVR, dar acest lucru nu s-a concretizat.
Actualii proprietari de TVR îşi pot întreţine maşinile şi pot achiziţiona piese de echimb prin intermediul a trei firme din Marea Britanie: Performance Engines, Racing Green şi TVR Power.