Tyson Gay a triumfat la Londra. Americanul a câştigat fără emoţii proba de 100 de metri VIDEO
În absenţa principalilor săi rivali jamaicanii, Yohan Blake, Usain Bolt şi Asafa Powell, americanul Tayson Gay a câştigat fără mari emoţii cursa de 100 de metri din cadrul Ligii de Diamant de la Londra. Sportivul a fost cronometrat cu 10,03 secunde.
Conaţionalul său, Ryan Bailey a sosit al doilea, iar jamaicanul Nesta Carter a trecut al treilea linia de sosire, în timp ce reprezentantul gazdelor, Dwain Chambers, nici măcar nu a reuşit să prindă un loc în finală.
Tot un american, Aries Merritt, a fost învingător şi la 110 metri garduri. Meritt, care a profitat de retragerea chinezului Liu Xiang în ultimul moment, din cauza unei accidentări, a parcurs distanţa în 12,93 secunde.
Atletul de 27 de ani a egalat astfel cel mai bun timp al sezonului, performanţă pe care tot el o reuşise la sfârşitul lunii iunie, în Statele Unite ale Americii.